Azi mă hazardez să aştern câteva rânduri despre haine… uau – cu totul neaşteptată decizia, ar putea spune unii mai ironici…
Noi – părinţii, suntem mereu în căutare de articole vestimentare de calitate pentru copii, hăinuţe care să fie în trend cu moda dar care sã fie şi pe placul micuţilor. Pe site-ul copilascochet.ro ne străduim să comercializăm articole de calitate – mare parte dintre produse sunt cu licenţă Disney, Marvel, Sanrio, Nickelodeon, etc. Fiind produse cu licenţă, din start avem o garanţie că există calitate – un astfel de produs trebuie să fie în conformitate cu standardele şi normele impuse de organismele recunoscute pe plan internaţional.
Dar, în acest articol nu vreau să laud articolele comercializate de copilascochet.ro – ok, avem calitate, avem diversitate şi multă culoare – avem chiar şi preţuri bune.
Mã interesează relaţia copil – hăinuţe; în calitate de părinte, am încercat mereu să cumpăr tricouri, bluziţe, în culori frumoase şi vii, m-am orientat mereu spre hăinuţe la modă, interesante – potrivite pentru copii dar mai tot timpul am întâmpinat o oarecare rezistenţă din partea celor mici…
Exemplu: cel mic, are un dulap cu haine – vreo 15 tricouri – din care poartă doar 2-3; zilnic îi pregătesc hainuţele de grădi şi includ un tricou care nu îi este pe plac. Profit de faptul cã este somnoros, şi încerc sã îl imbrac înainte de a se dezmetici. Nici o şansă – în momentul în care simte tricoul pe piele parcă i se declanşează o alergie şi începem o discuţie super interesantã:
– NU îmi place ăsta, vreau pe cel cu Spiderman, zice el aproape plângând de supărare;
– Mami, încep eu cu mult calm, pregătita psihic de confruntare, dar l-ai purtat ieri pe cel cu Spiderman, s-a murdărit, hai să îl luam azi pe cel galben, uite ce culoare frumoasă şi se potriveşte atât de bine cu pantalonaşii… Dar nu îmi acordă un minimum de atenţie, îşi dă jos tricoul şi pleacă în căutarea tricoului preferat. Îl scoate şi din coşul de rufe dacă este cazul…
Înainte de a se naşte copilul, ne imaginăm tot timpul că îl vom îmbrăca frumos, avem viziunea unui copil care va fi asemenea micuţilor pe care îi vedem în paginile revistelor de modă – şic îmbrăcaţi, accesorizaţi ca la carte, având şi un păr perfect – în ton cu ansamblul. De multe ori avem în minte imaginea aceasta a unui copil elegant, imagine care musai trebuie sã se potriveascã şi cu caracterul copilului – copilul este cu bun simţ, înţelegător şi chiar ajută la nevoie – exact aşa cum am spus – o imagine idilică…
Dar, să vă familiarizez cu realitatea mea: mă chinui de câţiva ani să îmi îmbrac copiii pe gustul meu, încerc să le sugerez anumite articole care îi avantajează, sau sunt în trend cu moda, dar nu îmi iese niciodatã… Copilul întotdeauna se orientează spre acea vestimentaţie pe care o găsesc banală, sau continuă sa opteze pentru bluza sau tricoul pe care îl poartă zilnic astfel încât în dulapurile lor găsesc mereu articole pe care – metaforic vorbind – pare să se aşeze praful…
Baieţelul meu la vârsta de 2 ani s-a ataşat foarte mult de un tricou cu Fulger McQueen – acest ataşament a devenit la un moment dat obsesie. Tricoul respectiv a fost purtat nonstop, a fost uzat la maxim, a ajuns la stadiul în care avea efectiv găurele. Am achiziţionat alt tricou ca să îl înlocuim pe cel rupt, dar nu am avut succes. Când trebuia să ieşim în oraş, ascundeam tricoul şi începea harababura – îi explicam că nu putem să ne afişăm în public cu haine rupte, acasă îl putem purta dar în oraş lumea se uită ciudat la noi. Nu aveam nici o şansă de câştig – acel tricou -cu găurele, pătat şi vai de capul lui – ne insoţea la plimbare, era purtat cu reală mândrie. Ne întâlneam cu prieteni şi le explicam situaţia – ne justificam – nu că nu aveam cu ce să îl imbrăcăm dar era tricoul lui mega preferat. Mai rău era cu străinii care ne analizau din cap până în picioare după ce observau hidoşenia de tricou al copilului – nu ştiu ce gândeau ei dar am învăţat să ignorăm acele critici din priviri. Ne-am confruntat cu multe situatii hilare datorită acestui tricou preferat, dar am preferat să respect decizia copilului, nu am dorit să mă impun în faţa lui cu forţa.
După un an, copilul a înţeles situaţia – acum păstrez tricoul să i-l prezint atunci când va creşte mare – probabil că îl voi înrăma într-un tablou şi i-l voi dărui când împlineşte 18 ani sau când va deveni el părinte – să ştie şi el cam în ce situaţii ridicole m-a pus datorită unui tricou…
Văd tot timpul copii aranjaţi, eleganţi, frumoşi de pus în poză – ai impresia că au coborât din vreo revistă de fashion aşa perfecţi cum sunt. După câţiva ani de argumentări zadarnice şi de confruntări asidue cu copiii mei – care pe măsură ce au crescut, au căpătat mult mai multă încredere, am abandonat provocarea de a deveni stilistul lor personal. În prezent, oricum s-ar îmbrăca este perfect – atâta timp cât hăinuţele sunt curate şi mai ales intacte – fără rupturi…
