În acest weekend a avut loc un eveniment extrem de important din punct de vedere religios: moşii de iarnă. Iată mai jos câteva rânduri pe care le-am “copiat “ de pe un alt site (nefiind în domeniu, am preferat să fur informaţiile de la cei avizaţi):

MOȘII DE IARNĂ 2018. În fiecare an, în ziua de sâmbătă dinaintea duminicii Infricoşătoarei Judecăţi, creştinii ortodocşi din România îi pomenesc pe cei trecuţi la domnul. Conform tradiţiei populare, această sărbătoare este numită şi „Moşii de iarnă” sau „Sâmbăta morţilor”. În această zi în biserică sunt pomeniţi oamenii care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare. ”

Aş dori să clarific la început câteva aspecte – nu sunt o persoană foarte credincioasă, mai pe scurt nu am mare treabă cu biserica, dar ţin sa întocmesc acest articol legat de moşii de iarnă pentru cã are o deosebitã importanţă pentru mine. Pentru oamenii de rând, această sărbătoare este un prilej de pomenire a celor morţi – sincer m-au speriat chestiile astea cu Înfricoşătoare Judecată din paragraful de mai sus, totuşi e cam dură exprimarea.

Fiind copil, cu ocazia acestei sărbători, aveam parte la părinţii mei de un adevărat festin – nu înţelegeam ce semnificaţii poartă această zi în calendar, nu aveam habar ce zi e; dar pentru familia noastră avea un statut aparte.

Toate rudele de la ţară, bunica (termen de alint Mamuţa), naşele noastre de botez (eram 3 surori) ne onorau cu vizita. Nu era o vizită oarecare: veneau încărcate cu ditamai bagajele şi incepeau să aranjeze pe jos în holul de la intrare ştergare frumos ţesute de ele, din alea lungi (peste 1 metru fiecare). Și apoi începeau să scoată: ulcica din lut plină cu lapte bătut (chişleag – mai pe moldoveneşte), un castron cu sarmale, un castron cu răcitură (sau piftie), farfuria cu plăcintă cu brânză şi cea cu plăcinta cu varză (vărzări), colaci, cozonac, etc.  Mai puneau şi 1 sticlă de ţuică sau vin – după caz – şi o lumânare iar fiecare din aceste femei simple de la ţară ne chema pe rând să ne dea de pomană. Rosteau un şir lung de nume (nouă ni se părea o adevărată incantaţie), mai dădeau şi un banuţ şi o bluzita – pentru noi era Crăciunul.

Era ceva extraordinar – toată acea vânzoleală, aglomeraţia care se instala la mine acasă, nu aveai pe unde să calci când intrai în casă întrucât ele aranjau toate aceste bunătăţuri pe jos, pe acele ştergare ţesute de ele cu dragă inimă – îmi amintesc că la un moment dat a intrat tăticul în casă – a rămas prizonier acolo până s-a terminat toată procesiunea, nu îndraznea să se mişte. Era un prilej de a-şi revedea nepoţii sau finii după caz dar şi un bun prilej pentru ele de a dărui câte ceva făcut de mâna lor. Totul era handmade în adevăratul sens al cuvântului – ba nu, mai erau lumânările şi chibriturile – nu se băgau şi la asta.

Ei, toate aceste obiceiuri nu se mai regăsesc la noi azi – cel puţin nu la Iaşi; azi e mai simplu – mergi la supermarket sau la cofetărie, cumperi plăcinţele, colaci sau cozonac, iei o lumânare şi mergi să dai de pomanã – dacă mergi. Majoritatea merge la cimitir sau la biserică să dea de pomană. Într-adevăr, s-au schimbat vremurile, nu mai avem timp să coacem cozonaci sau colaci, suntem tot timpul puşi pe fugă şi facem şi noi cât putem şi cum putem în funcţie de posibilităţi.

La acel moment fiind copil, nu am acordat mare importanţă evenimentului, mă încântau doar acele cadouri (mai ales partea financiară) pe care le primeam şi mă deranja cumva aglomeraţia instalată în casă, dar acum ma bucur că am avut parte de o asemenea experienţă, mă bucur că am depozitat această amintire cu grijă într-un colţişor al creierului meu. Și acum simt mirosul specific al plăcintelor făcute în cuptor de ţară, mirosul lumânărilor şi aud cuvintele mamei care îmi şoptea să spun Bogdaproste…

Mi-aş dori ca şi copiii mei să beneficieze de aceste tradiţii, ei nu au văzut ce înseamnă o asemenea „invazie” de bunici şi naşi; normal că au primit de la bunici o farfurie drăguţă plină cu sarmale şi un colăcel, dar mi-e dor de acea simplitate a omului de demult – aş vrea să le-o arăt şi lor, să primească daruri simple ale oamenilor de la ţară – fără dulciurile alea care umplu supermarketurile din ziua de azi.

Eu consider că înainte de toate, adevărata semnificaţie a acestei zile Moşii de Iarnă, dincolo de aspectul comercial, este dată de momentele pe care le petrecem amintindu-ne cu drag de cei care au fost şi nu mai sunt.