Fie ploaie, fie vânt, noi ieşim la joacă… Sau cel puţin, la o asemenea atitudine m-aş aştepta eu din partea celor mici. Joaca să fie literă de lege şi indiferent de vreme, copilul să sapargă uşa – la figurat, normal – din dorinţa de a ieşi afară să se întâlnească cu prietenii lui.

Din păcate, zilele ploioase nu ne sunt pe plac, şi nici cele cu vânt; strâmbăm din nas la câteva picături de ploaie şi chiar dăm semne de depresie atunci când dimineaţa observăm câţiva nori răzleţi pe cer. Se pare că avem această tendinţă de a fi perfecţionişti, ne plac zilele perfecte – nici prea fierbinţi, nici prea friguroase – zilele cu soare frumos, senine, nu cu vânt ci doar cu adieri plăcute care să ne mângâie finuţ obrazul…

Ploaia are şi ea importanţa şi frumuseţea ei, dar noi, oamenii, preferăm să ne enervăm pe ea, să o învinuim pentru orice – în special pentru aglomeraţia din trafic -şi să ne retragem în casele noastre în aşteptarea soarelui.

Citeam undeva o recomandare interesantă: adulţii ar trebui să urmărească sau să observe joaca copiilorpentru a învăţa cum să se bucure de viaţă.  Cei mai mulţi dintre noi au devenit atât de închişi şi de setaţi pe obligaţiile de zi cu zi încât uită să mai zâmbească. Copilul meu mi-a reproşat că muncesc tot timpul. Într-o zi m-a întrebat: Mami, TU de ce nu zâmbeşti? De ce eşti tot timpul Tristă?

Am rămas mască – mă consider un om vesel, mi-am însuşit temeinic lecţia cu opreşte-te şi miroase o floare, sau ascultă cântecul păsărelelor. Știu că ar trebui să profit la maximum  de viaţă… dar se pare că mi-am însuşit doar o teorie pe care nu am învățat cum să o aplic în viaţa de zi cu zi întrucât nu ştiu cum să mă detaşez de stres şi de responsabilităţi. Viaţa a devenit o lungă înşiruire de Trebuie să…. Trebuie să muncesc, trebuie să trezesc copiii dimineaţa devreme pentru a nu întârzia la şcoală, trebuie să duc copiii la şcoală şi la grădi, trebuie să fac mâncare, trebuie să le spun copiilor o poveste, trebuie să …., trebuie să….

Viaţa abundă în TREBUIE dar este precară în bucuria de a trăi… Noi, părinţii, avem menirea de a fi un model pentru copiii noştrii, dar dacă ajungem la stadiul de roboţei, înseamnă că am picat exact la examenul cel mai important. Cum să îi cerem copilului nostru să meargă zilnic la şcoală, să înveţe bine, să fie ascultători în condiţiile în care din punctul lui de vedere noi nu ne bucurăm de viaţă?… Apropo de asta, copilul cel mare mi-a spus că nu vrea sa crească – pentru că un adult are prea multe chestii de făcut şi nu se joacă.

Când era mic, baieţelul meu adora ploaia – îşi lua ciuboţelele de gumă şi ieşeam la plimbare şi exact în băltoaca cea mai mare se băga. Stăteam cu el cu zecile de minute lângă bălţi, se băga printr-o parte, ieşea pe partea cealaltă – şi în tot acest interval era tot un zâmbet… bine, şi un noroi… Îi permiteam să facă ce îşi dorea, chiar dacă se murdărea, bucuria lui era de nepreţuit. Era un fel de Peppa Pig dar varianta mea, autohtonă.

Însă noi, părinţii, am uitat de bucuriile simple, noi nu ne jucăm în ploaie pentru că ne murdărim, sau ni se strică coafura, şi am căpătat această “aversiune” faţă de ploaie…dar poate că ar fi nimerit să ne cenzurăm în faţa copiilor sau chiar mai bine,  să ne molipsim şi noi de la copii. Să ne luăm umbrela, cizmuliţele şi să ne plimbăm în ploaie alături de cei mici. Să ieşim din carapacea noastră de adult şi să savurăm picăturile de ploaie. Putem crea amintiri frumoase şi pe ploaie şi pe vânt. Ceea ce contează este prezentul – nu mirifica zi plină de soare, cu adieri perfecte ale vântului după care tânjim atunci când plouă.

Vreau sã creez copiilor mei cât mai multe amintiri frumoase legate de ploaie aşa că aştept o zi ploioasă – ca să îmi iau copiii la o hârjoneală prin ploaie… Aşa cum noi, părinţii, ne hrănim cu zâmbetul copiilor, şi copiii au nevoie de zâmbetele noastre sincere. Ei au nevoie de prezenţa noastră efectivă – nu doar fizică, ci şi cea spirituală. Degeaba stai cu copilul tău dacă gândurile tale umblă aiurea prin conturi şi prin responsabilităţi – atunci nu te deosebeşti cu nimic de o poză sau de o piesă de mobilier. Detaşează-te de tot şi fii doar TU împreună cu copilul tău. Transmite-i toată căldura copilului şi joacă-te împreună cu el – momentele acestea vor deveni mai târziu amintirile voastre nepreţuite